Prima pagină

Studii Teologice este revista facultăților de teologie din Patriarhia Română, având o veche tradiţie și o apariție neîntreruptă din 1929 până în prezent. În cele 4 fascicole publicate anual se regăsesc articole semnate de prestigioși autori, materialele teologice având o înaltă ţinută academică. Periodicul bisericesc se bucură de un tiraj de aproximativ 10.000 exemplare pentru fiecare fascicol tipărit.

 

Revista este recunoscută internaţional în sistemul ştiinţific ERIH Plus (categoria NAT din 2007), ceea ce asigură cadrelor didactice universitare prestigiu și vizibilitate sporită. De asemenea, începând cu 2005, Revista este inclusă în baza de date EBSCO – CEEAS (Central and Eastern European Academic Source).

 

 

Pentru asigurarea calităţii articolelor, toate materialele primite la redacţie sunt supuse sistemului de recenzare double blind peer-reviewing, în care câte 2 recenzori externi evaluează fiecare contribuție fără să cunoască numele autorului.

 

Membrii redacţiei sunt specialişti în domeniu, cadre didactice universitare cu titlul de doctor şi specialişti IT cu experienţă. Activităţile redacţiei şi procedurile de lucru urmează un sistem de management al calităţii implementat de câţiva ani, doi dintre membrii redacţiei având calitatea de auditori externi acreditaţi TÜV.
Acest site folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți navigarea.